amenajare-apartament-cu-mobilier-din-piele-1

Modern, contemporan sau tradițional, indiferent de stilul locuinței tale, amenajarea apartamentului cu mobilier din piele poate adăuga o notă antemporală sau chiar luxuriantă decorului. Mai mult ca sigur te întrebi cum ar putea asemenea piese de mobilier să transforme interiorul locuinței, însă există o mulțime de astfel de piese din piele, disponibile în culori ce pot adăuga frumusețe și stil oricărui spațiu.

Desigur, asta nu înseamnă să supraaglomerezi spațiul de care dispui cu mobilier din piele. Vei avea nevoie doar de o canapea sau poate un fotoliu sau două din piele, care să aducă doza necesară de confort și căldură spațiului, indiferent de paleta cromatică predominantă a apartamentului. Mai mult decât atât, o piesă de mobilier din piele se poate asorta la fel de ușor cu decorul locuinței precum o vor face și câteva perne decorative. Ești gata să descoperi ce presupune amenajarea apartamentului cu mobilier din piele? Am adunat mai jos câteva idei care te vor ajuta să-ți înfrumusețezi spațiul cu piese de mobilier din piele!


Amenajarea apartamentului cu mobilier din piele: Sfaturi practice

Adăuga accente în culori deschise mobilierului din piele

Să luăm, de exemplu, mobila din piele naturală, așa cum sunt canapelele. Canapelele tradiționale din piele sunt, prin naturalețe, închise la culoare, motiv pentru care va trebui să le decorezi cu accente deschise și pastelate de bej, crem sau chiar alb, prin intermediul pernelor decorative sau păturilor. De asemenea, poți opta pentru amplasarea unui covor într-o paletă deschisă în amenajarea apartamentului cu mobilă din piele, pentru a obține contrastul dorit. Poziționarea unei canapele sau a unor scaune din piele naturală în apropierea unei ferestre poate crea, de asemenea, un efect stilistic inedit. Asigură-te doar că mobila din piele este rezistentă la decolorare.


Contrastează mobilerul închis din piele prin culori calde ale decorului

O amenajarea interioară cu piele va da întotdeauna senzația de spațiu încărcat vizual, prin culoarea închisă a mobilei din piele naturală. Astfel, e nevoie să echilibrezi greutatea vizuală a unui mobilier din piele maro sau neagră prin vopsirea pereților în nuanțe calde, alegerea unor alte piese de mobilier deschise la culoare și integrarea oglinzilor în amenajarea apartamentului. De asemenea, elementele naturale precum florile sau decorațiunile din lemn pot completa într-un mod estetic duritatea netedă a pielii.

amenajare-apartament-cu-mobilier-din-piele-2

Sursa foto: Shutterstock


Optează pentru piese de mobilier din piele de dimensiuni mici

Dacă ți-e teamă să achiziționezi un set de canapele și fotolii din piele, fie pielea naturală sau ecologică, gândindu-te că aceste piese de mobilier vor domina vizual spațiul de care dispui, ia în considerare alternativa pieselor mai mici ca parte din amenajarea apartamentului. Un otoman, un scaun din piele ecologică pentru picioare, o banchetă sau altă mobilă din piele ecologică sau naturală de dimensiuni mici îți vor oferi decorul cu piele mult visat, dar și senzația de eficientizare a spațiului. În acest decor, țesăturile solide vor reuși să complimenteze orice scaun din piele sau covor din piele naturală.


Alege piese de mobilier stilate și funcționale

Pielea este întotdeauna o alegere elegantă pentru amenajarea apartamentului, iar pentru a-și dovedi cu adevărat funcționalitatea, aceasta este utilizată și pentru amenajarea bucătăriei sau zonei de dining. Robustă și foarte ușor de curățat, pielea este unul dintre materialele preferate în fabricarea scaunelor pentru bucătărie și dining. Mai mult decât atât, aceste piese de mobilier din piele adaugă o notă contemporană unui spațiu proiectat cu elemente tradiționale.


În această ordine de idei, îți sugerăm fie scaune de bucătărie din piele ecologică, fie scaune de bucătărie din piele naturală, pentru a aduce un plus de stil și funcționalitate locuinței tale. De asemenea, la fel de funcționale și populare sunt și scaunele de birou din piele naturală sau scaunele din imitație din piele, așa că nu ezita să optezi pentru unul în amenajarea biroului din apartament.


Adaugă o pată de culoare în amenajarea apartamentului prin mobilierul din piele

Pielea nu mai este de mult considerată doar un detaliu neutru sau închis la culoare, motiv pentru care mulți designeri de interior optează adesea pentru mobilă din piele în cele mai diverse nuanțe, de la galben și roșu, până la verde. Un fotoliu din piele ecologică galbenă, de exemplu, va fi o pată de culoare excelentă într-un decor modern, la fel cum o canapea roșie din piele poate fi piesa de rezistență în amenajarea unui living modern. Sugestia noastră este să cauți otomane, canapele și fotolii sau scaune din piele naturală sau ecologică în culori vii, pentru a obține impactul dorit în amenajarea apartamentului tău.  


amenajare-apartament-cu-mobilier-din-piele-3

Sursa foto: Shutterstock


Amenajarea apartamentului: Obiecte de mobilier din piele recomandate

Ai nevoie de o sursă de inspirație în alegerea celor mai potrivite obiecte de mobilier din piele pentru amenajarea apartamentului? Iată câteva dintre recomandările noastre, pentru un design mai mult decât cochet!


Scaun directorial cu suport de picioare OFF 415

Dacă dorești un scaun de birou ergonomic, impunător și elegant, scaunul directorial OFF 415 este una dintre cele mai estetice și confortabile opțiuni. Designul său elegant cu spătar înalt și pernuțe laterale adaugă o notă sofisticată spațiului tău de lucru, transformând biroul într-un loc rafinat și profesional. Pielea eco de înaltă calitate asigură durabilitate și ușurință în întreținere, putând fi curățată cu ușurință cu o simplă ștergere.

scaun-directorial-rabatabil-OFF-415-bej-0

Sursa foto: www.scauneonline.ro 


Scaune living BUC 232

Din categoria scaunelor de living și dining, îți sugerăm alegerea unui scaun de living BUC 232 galben, cu design clasic și modern. Această piesă de mobilier nu numai că va aduce o notă elegantă spațiului din living, însă și una de calm, prin culoarea intensă de galben. Confecționat dintr-o scoică din lemn, îmbărcată în burete și tapițată cu piele ecologică, cu picioare din lemn de fag și fire metalice, acest scaun de living este o alegere extrem de fancy pentru amenajarea apartamentului.

amenajare-apartament-cu-mobilier-din-piele-5

Sursa foto: www.scauneonline.ro 


Scaun de bucătărie BUC 263

Dacă vrei să revoluționezi designul bucătăriei prin alegerea unor scaune de bucătărie de efect, poți miza pe alegerea scaunului de bucatarie BUC 263, cu cadru metalic cromat și șezut și spătar cu tapițerie din piele ecologică. Scaunul este disponibil într-o varietate de culori, așa că vei putea integra cu succes aceste scaune în interiorul bucătăriei tale, indiferent de stilul de amenajare al apartamentului.

scaune-bucatarie-buc-263-negru-0kd
sursa foto: www.scauneonline.ro 


Întreținerea mobilierului din piele

Piele este una dintre cele mai durabile și mai ușor de întreținut suprafețe ale pieselor de mobilier dintr-o locuință. Întreținerea mobilierului din piele poate fi relativ simplă atâta vreme cât ții cont de pașii corespunzători. Și cum diferitele tipuri de tapițerie au diferite cerințe de curățare și întreținere, e important să știi, pentru început, cu ce fel de piele ai de-a face. Iată cum să cureți și cum să întreții tapițeria din piele, pentru a păstra un aspect excelent al pieselor tale de mobilier, indiferent că vorbim despre piele ecologică sau piele naturală.


Întreținerea mobilierului din piele naturală

Pielea naturală este un material rezistent, ce are tendința de căpăta o patină specifică odată cu trecerea timpului. Dacă are, totuși, parte de atenția ta, mobila din piele naturală își va păstra, în timp, suplețea și textura netedă, fără crăpături. Iată câțiva pași esențiali pentru întreținerea mobilierului din piele naturală:


 Înlătură frecvent praful de pe mobila din piele naturală cu o cârpă moale sau cu un aspirator cu perie moale.

 Șterge tapițeria din piele naturală cu o lavetă umedă, folosind apă distilată. Ai grijă să nu uzi în mod excesiv pielea și să nu folosești apă cu clor de la robinet, ce poate deteriora suprafața pielii.

 Lunar, aplică pe suprafața mobilei din piele naturală o soluție de curățare blândă, specială pentru acest tip de piele, dar și un balsam de întreținere ce va oferi pielii flexibilitate și impermeabilitate. Dacă dorești să optezi pentru o soluție naturală, poți amesteca o parte de oțet cu două părți de ulei de in.

 Odată ce ai curățat o canapea, un otoman sau un fotoliu din piele naturală, e nevoie să lași suprafața să se usuce înainte de a te așeza pe ea. În acest fel, pielea va rămâne întinsă și mulată pe contururile spătarului și brațelor acestor piese de mobilier.

amenajare-apartament-cu-mobilier-din-piele-7

Sursa foto: Shutterstock


Întreținerea mobilierului din piele ecologică

Pielea artificială, ecologică sau imitația de piele are un aspect asemănător pielii naturale și are, de asemenea, o rezistență bună în timp. Pielea ecologică este mai puțin pretențioasă decât alternativa sa naturală, însă are nevoie de o îngrijire adecvată. Iată în ce constă întreținerea mobilei din piele ecologică:


 Înlătură în mod regulat praful și murdăria de pe suprafața pielii, folosind peria moale a aspiratorului.

 Șterge tapițeria ecologică a pieselor de mobilier din piele cu o lavetă înmuiată într-o soluție de apă cu săpun. De asemenea, poți aplica un spray special pentru pielea sintetică și poți curăța suprafața cu o perie moale.

amenajare-apartament-cu-mobilier-din-piele-8

Sursa foto: Shutterstock

Amenajarea apartamentului cu mobilier din piele naturală sau ecologică și întreținerea acestor piese de mobilier pot fi mai ușoare decât ai fi putut crede, atâta vreme cât știi să alegi piesele cu bun gust și îți vei forma un ritual de îngrijire al acestora. Ține cont de recomandările noastre în ceea ce privește alegerea mobilei din piele pentru interiorul locuinței tale și folosește întotdeauna soluții de curățare sugerate. În acest fel, te vei putea bucura de estetica locuinței tale prin prisma mobilierului din piele pentru o perioadă îndelungată de timp!