Amenajarea garsonierei - idei practice pentru spații mici
Amenajarea garsonierei - idei practice pentru spații mici
sursă foto: https://unsplash.com/photos/_-JR5TxKNSo
Amenajarea unui apartament de mici dimensiuni, în special amenajarea unei garsoniere mici, este, pentru mulți dintre noi, o adevărată provocare, din două motive: în primul rând, este esențial să ne ascuțim simțul organizării, astfel încât să valorificăm la maximum spațiul pe care îl avem la dispoziție; în al doilea rând, este necesar să ne punem și rotițele creativității în funcțiune, astfel încât, la final, garsoniera noastră să nu fie doar bine organizată, ci și primitoare - să ne creeze sentimentul autentic a ceea ce înseamnă, pentru fiecare dintre noi, acasă.
Amenajarea garsonierei îți dă și ție mari bătăi de cap? Dacă pui în aplicare câteva trucuri de amenajare a spațiilor mici, ai toate șansele să-ți transformi garsoniera în spațiul mult visat: și eficient, și primitor. Îți prezentăm în continuare o serie de idei practice pentru spațiile mici, care te vor face să privești amenajarea garsonierei ca pe o misiune nu atât de complicată pe cât pare la prima vedere. În plus, suntem convinși că pozele pe care le vom insera pe parcursul articolului te vor inspira și pe tine.
Repere de care să ții cont în amenajarea unei garsoniere mici
Multifuncționalitatea pieselor de mobilier și reducerea numărului lor
Valorificarea luminii naturale și folosirea inteligentă a corpurilor de iluminat
Idei practice de amenajare a garsonierelor mici
Reinterpretarea rolului balconului
Integrarea ingenioasă a oglinzilor
Cum să amenajezi o garsonieră mică - stiluri potrivite
Repere de care să ții cont în amenajarea unei garsoniere mici
Valorificarea spațiului
Sau, altfel spus, organizează spațiul pe care îl ai la dispoziție într-un mod inteligent. Spre exemplu, dacă te simți, parcă, îngrădit ori de câte ori intri în bucătărie, pentru că nu ai niciodată suficient loc să te desfășori, privește cu atenție în jur și s-ar putea să observi că spațiul este organizat doar pe orizontală.
Asa că amenajarea garsonierelor de mici dimensiuni exclusiv sau, în cea mai mare parte, pe orizontală riscă să ducă la aglomerarea spațiului, specialiștii în design interior recomandă valorificarea spațiului și pe verticală.
În acest sens, corpurile de mobilier suspendate, precum dulapurile și etajerele amplasate în diverse locuri ale garsonierei, se dovedesc a fi de mare ajutor. Acestea te ajută să câștigi spațiu și, în unele cazuri, să fii mai eficient: recunoaște că nu ai nevoie de atât de multe obiecte pe blatul de bucătărie, de care te-ai tot lovit în timpul misiunilor culinare de până acum.
Un alt lucru pe care ți-l sugerăm este să renunți la obiectele care încarcă în mod inutil spațiul și pe care nu le (mai) folosești. Păstrează doar obiectele, fie ele piese de mobilier sau simple elemente decorative, care au un rol bine definit.
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/several-bottles-beside-sink-3277916/
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/apple-computer-computers-desk-326504/
Multifuncționalitatea pieselor de mobilier și reducerea numărului lor
Fotografiile de pe Internet te fac să visezi cu ochii deschiși la un pat ultraconfortabil King Size? Ei bine, nu ești singurul: cu siguranță că o astfel de piesă constituie elementul central în multe dormitoare, însă, realist vorbind, nu se integrează într-o garsonieră mică. Sau poate că i-ai găsi totuși un loc, dar există o probabilitate destul de mare ca dormitorul să se transforme doar în „camera unde este patul de dormit… și atât!”
Piesele de mobilier masive, impunătoare sunt gândite special pentru apartamentele și casele al căror spațiu nu impun limite. În schimb, atunci când vine vorba de amenajarea garsonierelor mici, cele mai recomandate sunt piesele multifuncționale, inteligente: așa cum este canapeaua extensibilă cu spații de depozitare, masa extensibilă, amplasată pe perete, regăsită de regulă în bucătăriile foarte înguste, biroul cu multiple sertare.
Așadar, criteriul de bază de care trebuie să ții cont în alegerea pieselor de mobilier este multifuncționalitatea sau eficiența lor. Evită să faci alegeri din impuls, doar de dragul designului încântător.
sursă foto: https://unsplash.com/photos/3DaewOUiiKo
De asemenea, un alt lucru pe care este esențial să-l iei în considerare atunci când vine vorba de piesele de mobilier amplasate într-o garsonieră mică este numărul acestora sau, mai corect spus, reducerea numărului lor. Pentru că spațiul nu este ofertant, așa cum se întâmplă în cazul unor apartamente cu două, trei sau patru camere, va trebui să înveți să aplici principiul less is more - cu alte cuvinte, să alegi doar piesele de mobilier absolut necesare pentru fiecare încăpere (așa cum este, de pildă, canapeaua extensibilă în living). Tocmai pentru că spațiul nu îți permite să integrezi prea multe piese de mobilier, îți reamintim că este crucial să mizezi, pe cât posibil, pe multifuncționalitate - iar aici, spațiile de depozitare sunt un must.
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/interior-design-of-home-1643383/
Paleta cromatică
Spre deosebire de apartamentele generoase din punctul de vedere al spațiului, garsonierele de mici dimensiuni nu permit atât de multă flexibilitate în alegerea paletei cromatice, întrucât folosirea greșită a anumitor culori riscă să creeze iluzia unui spațiu și mai mic. Tocmai de aceea specialiștii recomandă culorile neutre (alb, nuanțele de gri, crem etc.) - acestea creează impresia unui spațiu mai mare, mai aerisit.
Ai visat dintotdeauna la o garsonieră veselă, colorată, iar sfatul acesta îți cam dă peste cap planurile? Află că nu este necesar să ai o garsonieră exclusiv albă: de la pereți, până la pardoseală și piesele de mobilier. Ba chiar proporția optimă, 60-30-10, sugerează folosirea culorii dominante în 60% din spațiu, a culorii de accent principale - în 30% din spațiu, iar a culorii de accent secundare - în 10% din spațiu. Cu alte cuvinte, ai posibilitatea de a adăuga o pată de culoare garsonierei în aproximativ 40% din spațiu. Astfel, nimic nu te împiedică să optezi pentru scaune de bucătărie în culori jucăușe, precum galben șofran, mov sau verde, sau pentru elemente decorative cu imprimeuri vesele. Asigură-te doar că există armonie între culoarea principală și culorile de accent pe care le alegi.
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/ashtray-book-cushion-decoration-298842/
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/living-room-3797991/
Când vine vorba de alegerea culorii pentru pardoseală, flexibilitatea este ceva mai mare, astfel că te poți orienta fie către culori deschise, fie către culori închise, precum maro. În schimb, este important să ții cont de faptul că nuanțele deschise ale pardoselii vin în completarea nuanțelor pereților, împreună creând o atmosferă mai caldă.
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/apartment-architecture-book-bookcase-265004/
Valorificarea luminii naturale și folosirea inteligentă a corpurilor de iluminat
Lumina joacă, la rândul său, un rol-cheie în amenajarea garsonierelor mici, întrucât creează iluzia unui spațiu mai mare, mai aerisit și, mai mult decât atât, creează și atmosfera specifică unui cămin primitor. De aceea, asigură-te că pătrunde cât mai multă lumină naturală în garsoniera ta. În cazul în care blocul este construit în așa fel, încât ferestrele nu sunt tocmai de dimensiuni generoase, nu te lăsa intimidat de acest lucru: optează pentru perdele subțiri, în culori deschise, care permit luminii să pătrundă. Evită, în schimb, draperiile grele, groase, care sunt potrivite mai degrabă pentru spațiile de dimensiuni mai mari.
Totodată, ia în considerare și corpurile de iluminat - extrem de importante mai ales în garsonierele ale căror băi și/sau bucătării nu au ferestre. Pe lângă lustre și aplice, te poți orienta și către spoturi, chiar și pentru cele încastrate în mobilier, și către lămpi. Și lampadarele ar putea fi o opțiune, însă doar în măsura în care nu aglomerează prea mult spațiul.
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/white-peonies-in-clear-glass-vase-centerpiece-near-a-white-ceramic-mug-closeup-photography-1110562/
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/apartment-bed-bedroom-book-shelves-439227/
Idei practice de amenajare a garsonierelor mici
Reinterpretarea rolului balconului
Dacă ești posesorul unei garsoniere cu balcon, sfatul nostru este să-ți faci „curaj” să regândești utilitatea acestui spațiu, astfel încât să-ți transformi mica garsonieră într-un loc mai încăpător.
Iată două variante din care poți alege: fie transformi balconul în bucătărie (firește, dacă dimensiunile sale îți permit acest lucru), fie renunți la peretele care separă balconul de restul garsonierei, gândindu-l ulterior ca o „continuare” a bucătăriei sau a livingului, după caz.
Astfel, poți transforma balconul într-un spațiu relaxant de servire a mesei, într-un colț de lectură sau, pur și simplu, într-un loc cosy, unde îți reîncarci bateriile la finalul zilei. Pentru aceasta, nu ai nevoie, uneori, decât de un scaun de relaxare, de câteva perne confortabile și de o măsuță de cafea.
sursă foto: https://unsplash.com/photos/xqEbOObPWng
sursă foto: https://unsplash.com/photos/s30bqDNTZxI
Integrarea ingenioasă a oglinzilor
Atunci când vine vorba de elementele decorative foarte practice, oglinzile se află, fără doar și poate, în topul alegerilor pe care merită să le iei în considerare. Dincolo de rolul lor estetic, oglinzile creează, la rândul lor, impresia unui spațiu mai mare: iată deja două motive pentru care ar trebui să amplasezi oglinzile în mica ta garsonieră - și nu doar atunci când vine vorba de baie, cameră din care oglinda nu lipsește niciodată.
Una dintre cele mai la îndemână variante pentru care poți opta este montarea oglinzilor pe ușile dressingului.
Totodată, asigură-te că amplasezi oglinzile în locuri apropiate surselor de lumină, truc care accentuează impresia de spațiu mai mare.
sursă foto: https://unsplash.com/photos/8tJxjQWTyNA
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/apartment-bed-bedroom-chair-271624/
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/apartment-comfort-contemporary-decor-271800/
Eliminarea pereților
Dacă structura de rezistență a blocului îți permite acest lucru, nu ezita să elimini unii pereți ai micii tale garsoniere, pentru a permite încăperilor să comunice între ele și, astfel, să creeze împreună un spațiu mai aerisit și mai încăpător.
Spre exemplu, poți renunța la peretele care separă bucătăria de living (care, în cazul garsonierelor, îndeplinește și funcția de dormitor). Doar gândește-te la funcționalitatea unei astfel de schimbări: dacă bucătăria este foarte mică, așa cum se întâmplă în cazul unor garsoniere, iar spațiul de servire a mesei - insuficient, eliminarea peretelui îți va oferi oportunitatea să creezi, în sfârșit, un loc mai prietenos (și, evident, mai generos) pentru răsfățurile culinare de zi cu zi.
sursă foto: https://pixabay.com/photos/lounge-sofa-apartment-apartments-4700728/
sursă foto: https://pixabay.com/photos/kitchen-orange-fridge-cook-bar-4384744/
În ceea ce privește delimitarea spațiului, poți opta pentru un paravan sau poți folosi un obiect de mobilier, așa cum este biblioteca, pe post de paravan. La fel de bine te poți orienta și către un perete din sticlă glisant, care să separe zona bucătăriei de zona livingului - astfel, rezolvi și problema reprezentată de mirosul provenit de la mâncărurile gătite.
Cum să amenajezi o garsonieră mică - stiluri potrivite
Stilul modern
Stilul modern reflectă îmbinarea armonioasă între funcționalitate și simplitate. Astfel, o garsonieră amenajată în stil modern se caracterizează prin linii simple, printr-un număr redus de piese de mobilier și de elemente decorative, prin cromatica neutră sau inspirată din natură.
Ținând cont de ideile prezentate până acum, putem spune că stilul modern este perfect pentru amenajarea unei garsoniere mici, unde funcționalitatea și numărul redus de obiecte joacă un rol esențial.
Descoperă în continuare câteva elemente pe care le poți integra foarte ușor în mica ta garsonieră, astfel încât să obții o amenajare modernă ca la carte:
●Materialele naturale - stilului modern îi este specifică îmbinarea dintre materialele naturale (lemn, sticlă) și materialele sintetice (pielea ecologică, spre exemplu). Dacă și tu îndrăgești frumusețea naturală a lemnului, o poți pune în evidență cu ajutorul unor elemente decorative confecționate din acest material.
●Perdele subțiri, ușoare, care permit luminii să pătrundă - ai aflat deja că lumina naturală este un element esențial într-o garsonieră de mici dimensiuni, ea creând iluzia unui spațiu mai mare. Lumina naturală joacă, de asemenea, un rol important și în amenajările moderne, de aceea valorific-o, pe cât posibil, prin așezarea la ferestre a unor perdele confecționate din materiale subțiri, transparente.
●Plantele decorative - plantele naturale, în ghivece din iută, de pildă, se integrează perfect într-un decor modern. În plus, ele se află în topul tendințelor: 2020 este anul (re)întoarcerii la natură.
●Multifuncționalitatea pieselor de mobilier - întrucât stilul modern presupune amenajarea cât mai simplă, cu un număr redus de obiecte, fie ele de mobilier, fie decorative, multifuncționalitatea acestora este un criteriu crucial. Transformă, astfel, insula din bucătărie în spațiu de servire a mesei, optează pentru o canapea extensibilă cu suficiente spații de depozitare, alege un birou cu sertare încăpătoare, care îți permit să îți așezi lucrurile necesare.
sursă foto: https://unsplash.com/photos/7QOKbETFg94
sursă foto: https://unsplash.com/photos/2cwqJgtQ3D0
sursă foto: https://unsplash.com/photos/vvah86ql8iM
Stilul minimalist
Între stilul modern și stilul minimalist există numeroase asemănări - de la paleta cromatică neutră, până la multifuncționalitatea și simplitatea pieselor de mobilier -, asemănări care le fac foarte ușor de confundat.
Diferența esențială dintre cele două stiluri de amenajare, însă, este următoarea: în timp ce stilul modern promovează simplitatea, minimalismul încurajează renunțarea la orice element care nu este necesar. Putem vorbi, așadar, despre o ultrasimplitate. Cu alte cuvinte, minimalismul ne încurajează să includem în casa și în viața noastră doar obiecte care au un rol clar definit - obiecte indispensabile.
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/white-couch-on-wooden-floor-4352247/
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/wooden-bench-and-stools-in-a-cozy-room-3049121/
Stilul scandinav
Valorificând la maximum lumina naturală, stilul scandinav este îndrăgit de către persoanele care își doresc să-și transforme locuința nu doar într-un spațiu perfect funcțional și atent organizat, ci într-un cămin, în acasă.
Alături de evidențierea luminii naturale, folosirea predominantă a albului și multifuncționalitatea pieselor de mobilier, finisajele din lemn, țesăturile călduroase și plăcute la atingere și elementele decorative cât mai simple sunt caracteristicile fundamentale ale stilului scandinav.
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/white-and-black-laptop-computer-on-brown-wooden-stool-near-pile-books-698170/
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/apartment-bed-bedroom-comfort-545034/
Stilul retro
Dacă simți că stilul modern, stilul scandinav și stilul minimalist sunt cam prea cuminți pentru gusturile tale și îți dorești o garsonieră, deși mică, îndrăzneață, s-ar putea ca stilul retro să fie răspunsul căutărilor tale.
Caracterizat prin piesele de mobilier cu forme neobișnuite, prin explozia cromatică, prin utilizarea materialelor atipice, precum plasticul, prin elementele decorative ce răpesc imediat privirea, dar și prin imprimeurile geometrice, stilul retro este, cu siguranță, „copilul jucăuș, atipic și îndrăzneț” al stilurilor de amenajare.
În cazul în care îți dorești doar câteva elemente inspirate din stilul retro, și nu o garsonieră amenajată exclusiv în acest stil, iată câteva fotografii din care te poți inspira:
sursă foto: https://www.pexels.com/photo/collection-of-vinyl-records-on-shelf-in-apartment-3952039/
sursă foto: https://unsplash.com/photos/pnvPGgk4aZ0
sursă foto: https://unsplash.com/photos/8zLGu1OZ35A
În amenajarea unei garsoniere mici, la fel ca în amenajarea oricărei alte locuințe de mici dimensiuni, este esențial să mizezi pe funcționalitate și să valorifici la maximum spațiul pe care îl ai la dispoziție, fără a crea, însă, un decor prea încărcat. Și, cel mai important, asigură-te că integrezi acele elemente care te reprezintă și care te fac să simți, ori de câte ori treci pragul garsonierei, că ești cu adevărat acasă.
Lasă un comentariu